Termenul „tomografie computerizată” sau CT se referă la o procedură de imagistică computerizată în care un fascicul îngust de raze X este orientat către pacient și rotit rapid în jurul corpului acestuia, producând semnale care sunt procesate de computer pentru a genera imagini în secțiune transversală - sau „felii” - ale corpului. Aceste felii se numesc imagini tomografice și conțin informații mai detaliate decât radiografiile convenționale. După ce mai multe felii succesive sunt colectate de computer, acestea pot fi „stivuite” digital pentru a forma o imagine tridimensională a pacientului, care permite identificarea și localizarea mai ușoară a structurilor de bază, precum și posibilele anomalii.
Cum funcționează un tomograf?
Spre deosebire de o radiografia convențională - care folosește un tub de raze X fix - un scaner CT folosește o sursă de raze X motorizată. În timpul unei scanări CT, pacientul se află pe un pat care se deplasează încet printr-o structură circulară de forma unei gogoașe, în timp ce tubul se rotește în jurul pacientului, emițând fascicule înguste de raze X . Scanerele CT folosesc detectoare digitale speciale, care sunt situate chiar vizavi de sursa de raze X. Pe măsură ce razele trec prin corpul pacientului, acestea sunt preluate de detectori și transmise la un computer.
De fiecare dată când sursa de raze X finalizează o rotație completă, computerul folosește tehnici matematice sofisticate pentru a construi o imagine 2D a zonei respective. Grosimea țesutului reprezentat în fiecare felie poate varia în funcție de CT-ul folosit, dar de obicei are între 1 și 10 milimetri. Când o zonă completă a corpului este scanată, imaginea este stocată și patul motorizat este înaintat ușor în gogoașe. Procesul de scanare este apoi repetat pentru a produce o altă imagine.
Imaginile pot fi afișate individual sau stivuite de computer pentru a genera o imagine 3D a pacientului care arată scheletul, organele și țesuturile, precum și orice anomalii pe care medicul poate să le identifice. Această metodă are multe avantaje, inclusiv capacitatea de a roti imaginea 3D în spațiu sau de a vizualiza imagini succesive, făcând mai ușor de găsit locul exact unde poate fi localizată o problemă.
Ce este o substanță de contrast?
Structurile dense din corp - cum ar fi oasele - blochează o mare parte din razele X și astfel sunt ușor de vizualizat, pe când țesuturile moi nu au această capacitate și, de aceea, sunt dificil de vizualizat. Din acest motiv, au fost dezvoltați agenți de contrast, care sunt administrați în timpul scanării intravenos și sunt foarte vizibili radiografic. De exemplu, pentru a examina sistemul circulator, un agent de contrast bazat pe iod este injectat în fluxul sanguin. Acest tip de test este utilizat pentru a căuta posibile obstrucții în artere sau vene. Agenții de contrast orali, cum ar fi compușii pe bază de bariu, sunt folosiți pentru imagistica sistemului digestiv, incluzând esofagul, stomacul și intestinele.
Care sunt riscurile?
Scanările CT pot diagnostica boli care pot pune viața în pericol, cum ar fi hemoragiile, cheagurile de sânge sau cancerele. Un diagnostic precoce al acestor afecțiuni poate salva viața pacienților. Cu toate acestea, scanările CT folosesc raze X, care sunt radiații ionizante. Radiațiile ionizante pot avea efecte biologice adverse în țesuturile vii. Riscul crește proporțional cu numărul expunerilor, dar rămâne în general mic.
Tomografia computerizată la femeile însărcinate nu prezintă riscuri cunoscute pentru copil dacă zona investigată nu este abdomenul sau pelvisul. În general, dacă este necesară imagistica abdomenului și pelvisului, medicii preferă examinări care nu utilizează radiații, precum RMN-ul sau ecografia.
La unii pacienți, agenții de contrast pot provoca reacții alergice sau, în cazuri rare, insuficiență renală temporară. Agenții de contrast nu trebuie administrați pacienților cu funcție renală sever alterată, deoarece pot afecta rinichii în mod permanent.